> Documentu: sa proposta linguistica de sa Manca indipendentista sarda | ilMinuto

Documentu: sa proposta linguistica de sa Manca indipendentista sarda

Documentu de anàlisi a pìgiu de sa polìtica linguìstica de A Manca pro s’Indipendèntzia

Sa gherra pro su bilinguismu in Sardigna est una gherra pro s’ emantzipatzione natzionale e sotziale de sos traballadores sardos. S’Itàlia, dae cando at impostu su domìniu suo in subra de sa Terra nostra, at chircadu semper de si fraigare un’egemonia assoluta in totu sa cultura sarda, gasi etotu comente ant semper fatu totu sos istados capitalistas e mescamente sos regimes coloniales europeos in sas terras chi an conchistadu. In custa manera at fatu nàschere una classe dirigente italianizada chi at amministradu sa terra nostra pro contu de su colonialismu e chi at mantesu su pòpulu nostru ammasedadu e dormidu, in manera de non bi nàschere una classe dirigente orgànica a su pòpulu nostru chi àeret àpidu s’istrutzione e sos istrumentos culturales chi lis fiant servidos pro pesare in manera crara e sena cumpromissos un’opositzione organizada contra a su colonialismu istràngiu. Pro custu, in sos 150 annos colados, belle totu sas esperièntzias de gherra de su pòpulu sardu contra a s’istadu sunt istadas individuales e no ant àpidu una prospetiva de organizare a sos sardos contra a s’Italia; e totu sos chi ant gherradu pro liberare sos sardos l’ant fatu in sa limba de sos colonialistas e sena de si pònnere in manera crara contra a s’istadu italianu. Unu de sos fundamentos de custu progetu de fraigadura de s’egemonia culturale italiana in Sardigna (a s’incomintzu mescamente pro sos pagos sardos istudiados) est istada s’impositzione de s’italianu comente ùnica limba de cultura in Sardigna. S’italianu, ant comintzadu a bellu a bellu a l’impreare dae su 1720, cando est arribadu su primu Vicerè piemontesu, e l’ant postu comente ùnica limba ufitziale in su 1760, (ma galu in sa prima midade de s’800 b’aiat gente chi iscriiat in sardu o in ispagnolu (mèscamente sa crèsia)).Dae tando s’istadu italianu at chircadu de cantzellare su sardu dae sa bida pùblica de Sardigna, ma medas bortas l’at dèpidu impreare a mala gana ca sos sardos, in foras de pagas tzitades, s’italianu non lu connoschiant pro nudda. E tando in s’800 sa tzensura italiana aiat permissu de publicare carchi bocabolàriu sardu-italianu e carchi libru iscritu in ambas sas limbas. Su sardu in iscola non bi esistiat e pro custa resone sa Sardigna fiat una de sas terras in Europa in ue b’aiat prus pagu gente capassa de lègere e iscrìere. Dae cando s’italianu, at comintzadu a lu cumprèndere unu pagu de gente in sas tzitades mannas e sos burghesos in sas biddas, s’Italia s’est semper cumportada comente chi s’italianu esseret istadu sa limba de totu sos sardos. Si unu, cherende istudiare sa situatzione linguìstica de Sardigna in s’800 e in su ’900, diat cussiderare petzi sos giornales, sos libros e totu sas cosas iscritas chi atzapat, diat pensare chi su sardu non bi lu chistionaiat prus nemos e chi fiat petzi una limba pro iscrìere carchi libru de poesia. Mescamente dae sos annos 70 a su duamiza, pariat chi su progetu de italianizare sos sardos fiat binchende e de cussos annos est su machine de mamas sardas medas chi ant imparadu s’italianu ebbia a sos fìgios (medas bortas sena de l’ischire bene meda issas etotu) ca sa propaganda italiana las aiat cumbintas chi sa limba issoro fiat una limba arretrada chi si nche fiat morende. Oe puru, s’egemonia culturale de s’Itàlia nos faghet bìdere una Sardigna a su revessu: si istudiamus, legimus sos giornales o sos libros, pompiamus sa televisone, andamus a iscola, a s’universidade, a s’ispidale o a sos àteros ufìtzios, e mescamente si istamus in sas tzitades, nos paret chi su sardu non bi lu chistionet prus nemos. Ma no est de gasi… In su 2006 sa Regione lis at pedidu, a sas universidades sardas, de fàghere un’istatìstica pro ischire cantos sunt sos chi ischint faeddare su sardu: est s’ùnica istatìstica sèria chi apant fatu e pro custu, finas a cando non nd’ant a fàghere àteras, podimus cunsiderare petzi custos datos. Dae custa istatìstica de su 2007, est essidu a pìgiu chi su prus de sos sardos ischint faeddare su sardu, su 68,4%; e chi belle totu nessi lu cumprendent, su 97,4 %: a su revessu de totu sas fàulas chi ant semper iscritu sos italianistas chi nos cheriant cumbìnchere chi “oramai” semus diventados unu pòpulu de italòfonos e chi non bi podimus prus fàghere nudda. Si legimus sas istatìsticas (de s’Istat, Sardegna Statistiche o cale si siat àteru ente) nos abigiamus chi est normale chi su prus de sos sardos iscat faeddare in sardu e non fiat possibile chi esseret istadu a s’imbesse: difatis su prus de sos sardos non sunt nen diplomados e nen laureados, ma ant petzi sa licentzia elementare o mèdia; su prus de sos sardos non sunt de una classe sotziale mèdia o arta, ma sunt traballadores o disocupados; su prus de sos sardos no istant in tzitade ma in biddas cun prus pagu de 20.000 persones. Totu custas categorias sunt sas chi su sardu lu chistionant de prus, comente resurtat fintzas dae s’istatìstica de su 2007. Podimus nàrrere chi sos chi allegant de prus in sardu sunt totu cussas classes sotziales chi, mancari s’Italia apat indotrinadu a issas puru cun s’ideologia colonialista, sunt “ogetivamente” sas chi sunt dae semper isfrutadas dae su colonialismu e pissighidas dae sa giustìtzia coloniale: sa gente nostra. Imbetzes , sa classe chi l’allegat prus pagu est sa classe burghesa intelletuale sarda chi est nàschida petzi pro difèndere su dominiu italianu in subra de sa Sardigna. Su bilinguismu est un’atacu contra sos interessos de custa classe colonialista, ca ponende unu regime de bilinguismu, su podere issoro diat minimare paris cun s’egemonia culturale de s’Itàlia. In prus, pro sardos meda e mescamente pro sa gente nostra, si diat abèrrere sa possibilidade de intrare in totu cussos logos in ue podent agiudare a fàghere mègius sa cultura e s’economia in Sardigna , gherrende contra a s’egemonia italiana e bortulende sa sotziedade sarda. Pro custu su bilinguismu non diat èssere una rivolutzione linguistica ebbia, ma diat èssere fintzas una rivolutzione culturale. Sa de sa limba est una de sas contradditziones prus mannas chi bi sunt in Sardigna ca mancari su prus de sa gente l’iscat, sun pagos a beru sos chi lis àrtziet a conca chi su sardu est una limba che a totu sas àteras e chi la podent impreare pro arresonare de cale si siat cosa comente faghent cun s’italianu, ca totu sos sardos sunt colados in s’iscola italiana e in iscola nos ant imparadu chi si podet impreare s’italianu ebbia pro pensare e iscrìere totu sas cosas de importu: in sa matessi manera, si a unu pitzinnu nàschidu e crèschidu in Firentze o in Roma in iscola l’aiant custrintu a impreare su frantzesu ebbia pro iscrìere, pro fàghere sos càrculos e pro istudiare totu sas matèrias… in sa conca de custu pitzinnu s’italianu fiat abbarrada una limba bona petzi pro arresonare in su caminu cun sos amigos suos e pro totu sa bida, pro pensare a totu sas cosas de importu, diat impreare su frantzesu. Custa cosa, chi in Sardigna paret una cosa normale, est contrària a sos deretos fundamentales de sas persones. In custa manera in sa conca de meda gente su sardu abarrat una limba atrofizada, chi non si podet isvilupare comente a s’italianu: est comente chi in sa cussèntzia prus funguda de una persone (chi benit meda prima de sa limba) bi poniant sas raighinas duos fundos: unu l’ abbant semper dae cando est minore, li marrant su terrinu a fùrriu, lu ligant a unu fuste artu pro chi crescat ritzu e lu mèigan contra sas pestes. S’àteru fundu non l’abbant mai, non li ponent nudda pro lu mantènnere ritzu e non lu curant pro nudda: lu lassant crèschere male comente podet e issu abbarrat minoreddu e est ispantu si non nche l’intòrticat su bentu. Si cumprendet chi custa disparidade intre sos còditzes linguìsticos, a s’isvilupu de sa conca de una persone bene non li podet fàghere de seguru: e fintzas pro custu sa Sardigna est galu oe una de sas terras de Europa in ue sunt prus pagos sos chi si làureant e chi si diplomant. Cun su bilinguismu custa situatzione diat cambiare in mègius e in pagos annos su sardu e s’italianu diant diventare duos istrumentos de espressione fortes ambos duos.In s’idea de sos italianistas e mescamente de sa manca italiana in Sardigna, s’emantzipatzione de sos traballadores sardos fiat a lis fàghere imparare sa limba e sa cultura italiana, in manera chi lassende sa limba e sa cultura arretrada issoro si fiant emantzipados issos puru che a sos operajos italianos. Oe podimus bìdere su disacatu sòtziale, ambientale, econòmicu, culturale e linguìsticu chi nos at batidu custu machine… e totu su chi ant otentu est chi sos traballadores sardos sunt prus ligados a s’Itàlia e est prus fàtzile pro s’istadu italianu a los guvernare. Pro custas resones sa liberatzione de sos trabballadores sardos est ligada a sa fraigadura de su bilinguismu, e su bilinguismu si podet pònnere petzi si su sardu diventat un’istrumentu de emantzipatzione culturale de sa gente nostra.

Su bilinguismu no est possìbile sena impreare un’istandard ma paris cun issu podimus sighire iscriende fintzas in sos limbàgios nostros.
Sos sardos ant a sighire pro semper a faeddare cada unu in su limbàgiu suo, chi nois chergiamus o nono (semper chi s’Itàlia carchi die non resessat a nche ispèrdere a beru sa limba nostra), ma pro arribare a su bilinguìsmu tocat de pònnere su sardu ufitziale in totue, pro iscrìere de cada cosa, fintzas leges, regulamentos, libros iscientìficos, etc… e tando nos servit pro fortza un’istandard pro more chi, in totu custas cosas, a impreare totu sos limbàgios diat èssere impossìbile. Si non b’at a èssere un’istandard, pro iscrìere totu custas cosas amus a impreare s’italianu ebbia, e si su sardu no intrat comente una limba normale in totu sos momentos de sa bida pùblica de Sardigna, pro iscrìere de cale si siat cosa, in Sardigna non b’at a èssere su bilinguismu ma at a sighire sa diglossia tra una limba “arta”chi servit pro totu e mescamente pro sas cosas de importu e una limba “bassa”, cunsiderada de pagu balore fintzas dae sos chi la faeddant: in custa manera su sardu at a abarrare una limba emarginada e carchi die si nch’at a mòrrere puru.S’istandad nos servit ma non b’at bisòngiu de l’impreare in totu sas cosas, ca custu oe non diat èssere possìbile.Difatis pro pònnere una limba ùnica (fintzas si est petzi pro s’iscritura) bi cherent duas cosas: un’egemonia ideològica forte e su podere de bi lu fàghere atzetare “a mala gana” fintzas a sos chi non lu cherent. Oe sos indipendentistas e su “movimentu linguìsticu”, mancari siant crèschidos meda in sos ùrtimos annos e siant galu creschende, no ant nen s’una e nen s’àteru. No amus s’egemonia ideològica pro cumbìnchere sos sardos a atzetare su chi seberamus nois e no amus perunu podere. Su perìculu mannu est chi, si pretendimus chi sos sardos impreent deretu totu cantos un’istandard pro s’iscritura, sos sardòfonos ant a pensare chi s’istandard at a ochire su limbàgiu issoro, e custu est capitadu medas bortas dae sos annos 90 a como: totu sas cuntierras chi intendimus, in ue ponent a sos limbàgios sardos contra s’istandard sunt pesadas a posta dae sos italianistas (mascamente iscritores, intelletuales e professores universitàrios) chi cherent chi in Sardigna s’iscriat in italianu ebbia.Su Sardu est una limba ùnica, sos sardos si sunt semper cumpresos a pare faeddende su limbàgiu issoro chene problemas mannos e no est chi cambiat meda si impreamus una norma ortogràfica o s’àtera pro iscrìere su sardu: Nois custu giai lu cumprendimus… Ma gente meda si lassat cumbìnchere dae sa propaganda italianista chi s’istandard est una limba “de plàstica” chi cheret ochire a sos limbàgios bios chi faeddant sos sardos. A sos professorones chi si ponent a atacare s’istandard no nde l’importat nudda, nen de su sardu e nen de sos limbàgios sardos… su chi l’interessat a issos est chi non pòngiant su bilinguismu in Sardigna.Pensende a sas fortzas chi bi sunt oe in Sardigna, est unu machine istare a su giogu issoro e lassare a sos italianistas s’egemonia tra sos chi faeddant in sardu e sa “giustificazione” de sighire a ochire sa limba nostra narende chi sunt contràrios a s’istandard “de plàstica”: si in custa cuntierra, su sardu abarrat a una banda a sa sola e a s’àtera banda bi sunt s’italianu e sos limbàgios sardos (unidos ca sunt ambos duos contràrios a s’istandard), tando ant a bìnchere issos… su bilinguismu non b’at a èssere mai e una die o s’àtera si nche ant a mòrrere sos limbàgios sardos puru.Si imbetzes, comente diat èssere prus lògicu, b’ant a èssere a un’ala totu su Sardu (s’istandard paris cun totu sos limbàgios) e a s’àtera s’italianu a sa sola, tando podimus bìnchere e podimus pònnere su bilinguismu de a beru.Parafrasende sas paràulas de àtere, podimus nàrrere chi sos chi cherent pònnere a beru su bilinguismu e pro fàghere custu sunt dispostos a impreare fintzas s’istandard sunt ” sa manca”, sa gente nostra chi istimat sa limba sua e chi cheret sighire impreende su limbàgiu de bidda sua est “su tzentru” chi depimus acurtziare a sa manca, sos intelletuales italianistas chi trassant contra s’istandard in modu chi s’impreet s’italianu ebbia pro iscrìere, sunt “sa destra” chi depimus isolare. Pro custa resone, sa mègius cosa est a nàrrere chi pro sos sardos non bi depet èssere perunu problema a impreare , paris cun s’istandard, àteras grafias chi ponent fatu a sa pronùntzia de sos limbàgios, ca fintzas sos limbàgios sunt dignos de èssere iscritos, in sos arresonos pùblicos e privados, formales e informales, nessi in ue est possìbile a los impreare: in ue non benit bene tando b’est s’istandard. Regulamentos, leges, libros iscientìficos e totu sos documentos ufitziales chi non sunt petzi pro sos de una bidda o de una provìntzia, ma pro totu sos sardos e sa manera de los iscriere non podet dipendere petzi dae su limbàgiu chi faeddat su chi los iscriet: cando b’at èssere gente chi podet bogare a campu s’iscusa chi non s’ischit in cale limbàgiu si depet iscrìere unu cale si siat testu, pro sighire a impreare petzi s’italianu, tando b’amus s’istandard. Si imbetzes (ponimus) chi unu comunu de una bidda minore lis depet mandare un’avisu a sa gente de sa bidda, est meda mègius chi bi lu iscriat impreende una grafia locale, acanta a su limbàgiu de sa bidda, in modu chi sa gente s’abìtuet deretu a leger su sardu e lis pàrgiat prus pagu “curiosu” e prus a curtzu a issos.Pro los abituare a lègere e a iscrìere non b’at perunu bisòngiu de los custrìnghere a iscrìere deretu in s’istandard ca, sos sardos, nos semus semper cumpresos a pare faeddende sa limba nostra (ognunu in su limbàgiu suo) e s’ùnicu problema chi b’amus oe pro nos cumprèndere est chi medas sardos sunt abituados a faeddare (e mascamente a iscrìere) petzi in italianu. Tando s’importante est chi sa gente comintzet a iscrìere in sardu e andat bene fintzas chi lu fagat impreende una grafia regularizada chi sighit sa pronùntzia de su limbàgiu suo, imparende a bellu a bellu a iscrìere fintzas cun s’istandard.

Sa Limba Sarda Comuna
Totu sos istandards ortogràficos sunt artifitziales, arbitràrios e cunventzionales, ca custos tres agetivos sunt ligados a su cuntzetu matessi de “iscritura”. Su prus de sos pòpulos chi ant àpidu un’istòria indipendente, s’istandard ortogràficu bi l’ant dae sèculos medas, mentres chi sos pòpulos oprimidos de totu su mundu, cando sunt resessidos a tutelare e a pònnere co-ufitziale sa limba issoro, ant fraigadu un’istandard in pagu tempus ca lis serviat pro àere una limba ufitziale in totue. In ambas duas custas situatziones s’istandard l’ant seberadu grammàticos o linguistas “a taulinu”, ponende fatu a una traditzione literària prestigiosa o faghende unu cumpromissu intre sa pronùntzia de diversos limbàgios faeddados. Non b’at perunu pòpulu (nessi de sos chi ant àpidu un’istòria comuna e chi si cunsìderant unu pòpulu unidu), chi apat seberadu duos o prus istandard sighinde sas pronùntzias de diversos limbàgios locales. In Norvègia est beru chi ant duos istandard, ma non sunt fundados subra duas variantes de sa limba norvegesa: s’istandard bokmal est fundadu subra su danesu, sa limba literària chi s’impreaiat in Norvègia cando fiat suta su domìniu de sa Danimarca; mentres chi su nynorsk est fundadu subra de unos cantos limbàgios norvegesos.Totu sos limbàgios sardos ant sa matessi bellesa e sa matessi dignidade e no esistit perunu critèriu ogetivu e impartziale pro seberare unu limbàgiu o s’àteru, ma abarrat su fatu chi unu istandard nos servit… Tando, sa mègius cosas est a fraigare un’isandard ortogràficu chi siat unu cumprumissu intre totu sas faeddadas nostras e a pustis ognunu si lu leget segundu sa pronùntzia de bidda sua. Sos patriotas, in antis de s’àtera gente, depent èssere dispostos a atzetare cale si siat istandard ortogràficu chi podat servire pro unire su populu sardu e pro pònnere ufitziale sa limba sua. S’unicu critèriu bonu pro seberare un’ istandard est su de seberare sa solutzione chi podet batire de prus a s’ unidade de su pòpulu nostru e lassare sas chi lu podent partzire galu de prus. Unu istandard in Sardigna b’est giai, sa LSC, chi at sas caraterìsticas chi amus mentovadu e in prus sa caraterìstica importante meda de èssere isperimentale: est a nàrrere chi si podet cambiare pro lu fàghere mègius. Pro custu pensamus chi siat giustu a impreare sa LSC, in modu chi si podat impreare deretu un’istandard, pro fraigare su bilinguismu. Sa LSC est sa règula linguìstica isperimentale pro sa limba iscrita, chi sa Regione at seberadu in su 2006 pro iscrìere sos documentos suos. Nois lu seberamus cunsiderende pagos critèrios chi pensamus chi bisòngiet de ammentare impreende-lu, in modu chi lu atzetent totu sos sardos:1- Est un’istandard chi servit petzi pro iscrìere, cada unu sighit faeddende su limbàgiu suo.2- Totu sos limbàgios sardos ant sa dignidade de èssere impreados fintzas pro iscrìere de cale si siat argumentu, cun grafias locales regularizadas chi ponent fatu a sa pronùntzia e chi podent èssere tantas cantas sunt sas biddas sardas.3- Est una règula isperimentale, pro custu depet èssere semper possìbile a lu cambiare, pro totu sos sardos, sos istudiosos e mescamente pro sos insegnantes chi sunt isperimentende s’imparu de su sardu in iscola. Pro pònnere in pràtica custu printzìpiu, sas propostas democràticas de emendamentu depent èssere esaminadas dae una commissiones de espertos chi at a detzìdere cales sunt sas mègius solutziones ortogràficas. Su traballu de sa commissione at èssere trasparente e totu sos verbales de sas riuniones ant èssere pùblicos. In su matessi tempus bisòngiat comintzare deretu a pònnere sas fundamentas de un’istitutzione linguìstica noa chi at a fàghere custu matessi traballu: Un’ Acadèmia de sa Limba Sarda (ente regionale autònomu), chi s’at a ocupare in manera fitiana de chistiones de istandardizatzione de sa limba sarda e de sos limbàgios suos, traballende in sinergia cun sas iscolas e dende una rapresentàntzia a sos insegnantes. 4- Servit pro sos documentos chi iscriet sa Regione, pro totu sas cosas prus simbòlicas (pro fàghere bìdere chi sa limba sarda est ufitziale e est una) e mescamente in ue non benit bene a impreare totu sos limbàgios. Totu sos àteros, fintzas sos entes, comunos, etc, sunt lìberos de seberare de iscrier unu documentu in LSC o nono, cunsiderende ite iscritura cumbenit a impreare pro agiudare s’alfabetizatzione in sardu de sos sardos e in modu de los cumbìnchere a impreare su sardu pro lègere e iscrìere.
Pensamus chi cando totu ant a riconnòschere custos critèrios, medas polèmicas ant a agabare e s’at a bìdere sa diferèntzia tra sos chi ant a partetzipare cun umiltade a fàghere mègius sa limba nostra e sos àteros (trasseris o conchi-tortos) chi cherent petzi sa polèmica e non cherent su bilinguismu.

Pro su chi pertocat sa limba de impreare in s’iscola elementare, pensamus chi siat giustu su printzìpiu chi si depet partire dae su limbàgiu de sos pitzinneddos pro lis imparare a lègere e a iscrìere, a pustis ant a imparare s’istandard e sos àteros limbàgios sardos, istudiende sa literadura iscrita in sardu. (printzìpiu giai riconnotu dae sa lege 26 art. 20. e chi no est difìtzile a aplicare). Sa cosa prus de importu est s’impreu de su sardu comente limba veiculare pro imparare totu sas matèrias.
Sas àteras limbas de sos sardos
Su sardu est sa limba istòrica e natzionale de Sardigna, ma in prus de su sardu in Sardigna bi sunt àteras limbas istòricas chi in su logu issoro ant su deretu de èssere impreadas cantu e prus de su sardu. Custas àteras limbas sardas sunt su sardu-corsu, s’aligheresu, e su tabarchinu. Sos chi istant in su logu de una de custas limbas istòricas de Sardigna, ant su deretu e su dovere de impreare sa limba istòrica de sa bidda issoro cantu e prus de su sardu in totu sos momentos de sa bida pùblica, de l’istudiare in iscola e de mantènnere bias custas richesas culturales de sa Natzione nostra. Tenent fintzas su deretu e su dovere de imparare sa limba sarda in iscola, nessi pro la cumprèndere, gasi etotu comente fiat in s’antigòriu cando totu in Sardigna cumprendiant su sardu, fintzas si faeddaiant una limba diversa. Totu sos àteros sardos chi andent a istare in una de custas biddas ant su deretu de si esprimere in sardu, ma fintzas su dovere de imparare sa limba istòrica de su logu. S’italianu est una limba istràngia chi su prus de sos sardos ant imparadu in sos ùrtimos chimbanta annos chi no at perunu bisòngiu de èssere tutelada.

Programma pro sa Limba e s’Iscola Sarda de A Manca pro s’Indipendèntzia

Lìmba, traballu, mèdia e sotziedade
Lege regionale noa pro su sardu limba ufitziale, chi garantat sa paridade de impreu de su sardu e de s’italianu in ogni ente e ufìtziu pùblicu de Sardigna, comintzende dae s’iscola (e faeddadas sardo-corsas, catalanu-aligheresu e tabarchinu in sos comunos de riferimentu). Cartellos, segnalètica istradale e comunicatziones ufitziales depent èssere nessi a su 50% in limba sarda (e faeddadas sardo-corsas, catalanu-aligheresu o tabarchinu in sos comunos de riferimentu). Obligu pro sos partidos polìticos de presentare sos programmas eletorales in forma bilìngue, cun prioridade de su sardu. Pro pòdere pigare cale si siat finantziamentu pùblicu, sos giornales, televisiones e ràdio depent garantire nessi su 30% de sos programmas e de sas pubblicatziones in limba sarda (o faeddadas sardo-corsas, catalanu-algheresu o tabarchinu in sos comunos de riferimentu). Discriminante positiva de sa conoschèntzia de una cale si siat variante de sa limba sarda a livellu A2 (e/o faeddadas sardo-corsas, catalanu-algheresu o tabarchinu) pro sas assuntziones genèricas. Obligu de connòschere sa limba sarda (o faeddadas sardo-corsas, catalanu-algheresu o tabarchinu ) nessi a livellu B1 pro sas assuntziones in su setore pùblicu. Normativa pro su deretu de autore chi agiudet sa tradutzione de sas òperas de sa literadura e de su tzinema internatzionale in sardu, in sardo-corsu, in aligheresu o in tabarchinu, abassiende de su 50% su deretu de autore, cunforma a su chi si pagat pro publicare s’òpera bortada in italianu. Pianu de tres annos de cursos de limba sarda a gratis e abertos a totu, comente est su progetu Sardegna speaks English pro s’inglesu, chi diant unu atestadu de connoschèntzia de sa limba.

Iscola Sarda, formatzione, chirca iscientìfica, memòria e cultura
Devolutzione dae s’ Istadu italianu a sa Regione Autònoma de Sardigna de sa competenza legislativa pro su chi pertocat s’ordinamentu de sas iscolas e de sas universidades e de sa gestione e tutela de sos benes archeològicos, architetònicos e culturales sardos. Istitutzione de su Proveditoradu pro sos istùdios autònomu, dipendente dae s’Assessoradu Regionale pro s’Istrutzione Pubblica. Istitutzione de s’Ente Sardu pro s’Isvilupu e sa Chirca Iscientìfica, in ue siant rapresentadas in manera paritària sas duas Universidades e sa Regione, chi apat s’impreu de detzìdere sos setores de istùdiu chi sunt prus de importu pro s’isvilupu econòmicu e culturale de sa Sardigna e chi marchet sas lìnias generales de s’oferta formativa. Istitutzione de duos cursos de làurea magistrale in sas universidades sardas pro sa formatzione de sos maestros e professores de Limba e Literadura Sarda, chi siant abilitantes a s’insegnamentu.Introdutzione de un’esame chi proet sa conoschèntzia de sa limba sarda in sos Pianos de stùdiu de totu sos cursos de làurea de sas Universidades sardas. Obligu de connòschere sa limba sarda, nessi a livellu B1, (e/o faeddadas sardo-corsas, catalanu-aligheresu o tabarchinu in sos comunos de riferimentu) in sas assuntziones de su personale docente e non docente in sas iscolas de ogni ordine e gradu de Sardigna.Introdutzione de unu test pro valutare sa connoschèntzia de sa cultura e de s’istoria sarda pro totu su personale docente (fintzas precàriu).Obbligu pro sas iscolas de assùmere precàrios pro s’alternativa a s’ora de religione, faghende progetos de recùperu de sa memòria istòrica e culturale de Sardigna.Pianu iscolasticu regionale chi amparet e mantèngiat abertas sas iscolas in sas biddas minores. Istituzione de una Sotziedade Sarda pro sos Benes Culturales e Architetonicos chi programmet unu Pianu de interventu de binti annos pro s’iscavu, sa tutela e sa promotzione de sos giassos archeològicos de importu prus mannu, de sas èpocas pre-nuràgica, nuràgica e medievale, assumende sos chi bi ant a traballare o dende-los in gestione a cooperativas de giòvanos archeòlogos. Agiudu a sa costitutzione de cooperativas locales de giovanos archeòlogos e giòvanos disocupados, pro gestire sos benes culturàles e archeològicos de su territòriu issoro, in manera chi sa gente si los podat godire e in su matessi tempus abarrent semper tentados e ampararados. Bogare totu sos sìmbulos, dèdicas e nùmenes de sas carreras, intitulados a personàgios o fatos istòricos chi ammentant su domìniu Savoia e su tempus monàrchicu e fascista de su domìniu italianu subra de sa Sardigna.

© RIPRODUZIONE RISERVATA

0 Risposte a “Documentu: sa proposta linguistica de sa Manca indipendentista sarda”


I commenti sono chiusi.