> Category: Ndi chistionaus impari | ilMinuto - notizie Mediterranee - edizione Sardegna ilMinuto – notizie Mediterranee – edizione Sardegna

Archíviu de sa categoria 'Ndi chistionaus impari'

“Cherimus chi su sardu e s’italianu in s’Universidade sian duas limbas chin sa mantessi dignidade”. Intervista a is piocus de Su Majolu

Pubblicau su 16/03/2012 a is 14:08 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

(IlMinuto) – Casteddu, 16 de su mesi de martzu – Atopu nou po “Ndi chistionaus impari”, sa fentana de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni at fatu una bella arrexonada cun is istudiantis de s’Universidadi de Tàtari, sótzius de s’assótziu Su Mjolu. Unu grupu de giòvonus impignaus po s’avaloramentu de sa língua sarda, poita is istudiantis sardus puru tengant cantu primu su diritu de “studiai sa limba cosa nosta”.

Comenti sótziu de su Majolu si podit contai s’interessu po su sardu? Comenti est nàsciu? E comenti est crescendi su traballu chi fadeis dógnia diri?

Chin sos àteros istudentes de Su Majolu pessamus chi b’at bisonzu chi in Sardigna donzunu trabballet in su chi fachet cada die, pro facher diventare unu pacu menzus su locu inube istat. Nos semus addobiaos pessande si podiabamus facher carchi cosa pro sa terra e pro sa zente nostra, trabballande in sa realtade chi vivimus cada die: s’Universidade de Tàtari. Semus belle totucantos de sas biddas e pro custu amus isseperau pro numene Su Majolu, comente sos pitzinnos de sas biddas chi anticamente andaban a istudiare in Casteddu. Sos problemas de sa Sardigna sun mannos meda e b’at bisonzu chi sos istudentes puru si mogan pro facher unu pacu menzus cust’isula. Amus cumintzau chind un’addòbiu in s’Universidade pro su referendum contr’a su Nucleare chi nos cherian ponnere in Sardigna, pro sensibilizare sos istudentes issupra ‘e custu periculu mannu; e deretu amus pessau chi pro cussa, comente pro sas àteras initziativas, depimus faveddare o in sardu o a su mancu in sardu e in italianu: non pro resones particulares o pro pessamentos mannos, semplicemente ca est sa limba nostra. Paritzos istudentes chi istan in Tàtari su sardu lu faveddan, ca est sa limba chi si faveddat cada die in dommo e in bidda issoro. Su problema est chi s’Universidade est unu de sos locos inube sa diglossia est prus forte: mancari unu pitzinnu faveddet in sardu dae cando si pesat a cando si che corcat, chin sos cumpanzos suos, a mensa, ispassiandesi, mancu li artziat a conca de faveddare in sardu chind unu professore, a letzione, a s’esame. Sighi a ligi ‘“Cherimus chi su sardu e s’italianu in s’Universidade sian duas limbas chin sa mantessi dignidade”. Intervista a is piocus de Su Majolu’

“Ap’imparau s’Italianu comente una limba istranza e nova de su totu”. Intervista a Frantziscu Casula

Pubblicau su 3/03/2012 a is 08:48 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus: ,

(IlMinuto) – Casteddu, 3 de su mesi de martzu – Agoa de una pàsida manna torrat “Ndi Chistionaus Impari”, la fentana de IlMinuto chi fueddat de sardu de política linguìstica. Custa cida sa Redatzioni at intervistau a Frantziscu Casula, intelletuali de Ollolai spertu de língua, istória e cultura sarda impegnau de sèmpiri in custu fronti

Francesco Casula e su sardu, si contat custa istória?

Un’istoria longa. Eo ap’imparau su sardu dae mama. A beru, pro mene, sa limba sarda est istada su “parlar materno”, comente naraiat Dante. Limba des sonos, sentidu e musica. Limba de vocales. E duncas limba de poesia, proite sas vocales sunt pro su poeta s’anima de sa limba, sunt su liongiu intre sa limba e su cantu, intre sa poesia, sa musica, su ritmu e su ballu. Mescamente de su ballu sardu, cando sa zente, tot’impari si pesaiat a ballare, in sa Pratza de bidda. So intrau in sas iscolas, in prima elementare sena connoschere una paraula in italianu: fia unu monolingue. S’italianu, tando, in Ollolai nemos l’allegaiat: ne in su foghile ne in foras. No esistiat. Duncas ap’imparau s’Italianu comente una limba istranza e nova de su totu. Dae sos libros. Dae su mastru. In sos primos meses de iscola apo tentu dificultades: in su Primu Trimestre – tengio galu bene remonida, comente chi sia una richillia pretziada, sa pagella de cussa prima elementare – in totu sas materias sos votos fiant 2-3-2-3-4. In su Segundu trimestre fiant diventados totus 9. In su terzu totus 10. Ca fia un’Einstein? No, ca s’Italianu chi aia imparadu fiat sena amisturamentos cun su Sardu. Pro non narrere chi fia meda curiosu de imparare cussa limba noa. Sighi a ligi ‘“Ap’imparau s’Italianu comente una limba istranza e nova de su totu”. Intervista a Frantziscu Casula’

“Su sardu est limba bona pro faeddare”. Intervista a Brunu Sini

Pubblicau su 8/10/2011 a is 10:01 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

lingua sarda(IlMinuto) – Casteddu, 8 de su mesi de ledàminis – Atopu nou po “Ndi chistionaus impari”, sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni at intervistau a Brunu Sini, scriidori in sardu e furriadori de s’italianu a sa língua nostra. Úrtimu traballu furriau in sardu “Nemos Deviat Ischire, Neune Deviat Intèndere” de Giuanna Mulas.

Brunu Sini furriadori in sardu: si podit contai custa istória?

Pro a mie chi apo fatu sas iscolas de pitzinnia in sa segunda mesania de sos annos 60 su disacatu nieddu ch’est istadu fatu contr’a sa cultura nostra lu gito de continu suta de ojos. Deo etotu apo isperientadu subra sa pedde mia sos mètodos impitados dae sos colonizadores in chirca de nd’israighinare sa limba dae sas concas nostras: colpos de fuste, iscutas de tzota, malas peraulas, lègidas de vida e umìlios de donzi manera. Duncas su de iscrìere e de faeddare in sardu est, pro cantu m’apartenet, una rejone de vida. Cando sas mastras nos contaiant sas paristòrias galdubberas e afroddieras chi sa limba nostra (dialetto lu naraiant a inzenzu) fit cosa ruza de si nde irgonzare ebbia, cosa de lassare a bonu sou ca no aiat giudu perunu, faeddu de pastores e de crabarzos; cando, a mala gana, deviamus intèndere sas faulas mannas chi nos cheriant fàghere a pensare chi chie allegaiat su sardu no podiat aprèndere bene s’itaglianu, o, forasmale!, chi chie chistionaiat in limba fit pius pagu abistu de sos “itagliòfonos”; cando, pius de totu, sos babos e-i sas mamas de Sardigna incomintzeint, a trumone mannu, a crèere a custas camàndulas tramposas chi no pigaiant ne a muru e ne a gianna e, abbaidende·si bene dae su sighire a issinzare sa limba issoro a sos fizos, incomintzeint a traìghere sas cussignas dadas dae sos mannos chena chi s’abizerent gai de nd’èssere seghende sas alas e-i sos archiles a sas zenias e a sas erèntzias benidoras, boghende·che·lis, addolumannu, su terrinu dae suta de pes. Sighi a ligi ‘“Su sardu est limba bona pro faeddare”. Intervista a Brunu Sini’

“Pretendi de kistionai una sola varianti est a bocì sa lìngua nosta”. Intervista a Carlo Sulis

Pubblicau su 1/10/2011 a is 09:54 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

(IlMinuto) – Casteddu, 1 de su mesi de ledàminis – Atopu nou po “Ndi chistionaus impari”, sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni at intervistau a Carlo Sulis, furriadori de is líteras de Antoni Gramsci de s’italianu a su sardu e sustenidori de s’idea ca s’arrichesa de sa língua de s’Ísula siant su tantis variantis suas “bidda po bidda, bixinau po bixinau”.

Carlo Sulis furriadori de Gramsci in sardu: est unu impìnniu mannu e una bella responsabilidadi. Si contat cust’istória? Comenti est nàscia sa bidea de furriai is Cuadernus in língua sarda?

Naraus luegus ca deu apu furriau in sardu campidanesu scéti is 36 lìteras ki Gramsci at iscritu a sa mama. Apu bìviu 20 annus in Abas, sa bidda eundi Gramsci est nàsciu, e apu sempri bisau de dd’intendi kistionai su sardu mramiddesu. E, cun s’umilesa prus manna, apu tradùsiu is lìteras suas. Custu traballu dd’eus portai in is iscolas e si seus acataus ca is piciocus olint intendi kistionai de Gramsci, dd’òlinti connosci e ndi òlinti discuti.

Sighi a ligi ‘“Pretendi de kistionai una sola varianti est a bocì sa lìngua nosta”. Intervista a Carlo Sulis’

“Cun sa LSC apamus fatu passos mannos a dae in antis”. Intervista a Gianluigi Stochino

Pubblicau su 24/09/2011 a is 10:52 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

lingua sarda(IlMinuto) – Casteddu, 24 de su mesi de cabudanni – Torrat “Ndi chistionaus impari”, sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni at intervistau a Gianluigi Stochino: profrssori de italianu chie de annus meda est imminiau in s’avaloramentu de sa língua nostra. Giai operadori de Isportellu po Ofítziu de sa língua sarda in Nùgoro e maistu po sa Provìntzia de Aristanis, oi Stochino scririt po Eja, su periódicu dirigiu de Diegu Corràine

Gianluigi Stochino e sa língua sarda: si contat custa istória?

S’impinnu pro sa limba sarda est cumintzadu comente interessu personale, pustis est devènnidu impignu pùblicu e in carchi situatzione finas una professione. Difatis, giai dae sende minore, apo incumintzadu a amare custa limba ca l’intendia in domo e deo preferia, cun chie podia, a rispòndere in sardu. In prus, est istada pro mene una fortuna a tènnere unu babbu e una mama de biddas diferentes e a largu meda intre issas, gasi apo pòdidu impare medas sonos de sa limba nostra, cosa mi m’at agiudadu a cumprèndere chi su sardu càmbiat dae una bidda a s’àtera in sa pronùntzia, ma no in sa sustàntzia. Pustis, creschende, apo cumprèndidu semper de prus s’importàntzia de sa limba comente elementu fundante de s’identidade de unu pòpulu e bidende·la in perìguglu de iscumparta mi so impinnadu in iniziativas voluntàrias collaborende in su situ de noas internet sardinna.info, le Monde Diplomatique in sardu e àteras cosas. Pustis est incumintzada s’esperièntzia in s’Ufìtziu de sa Limba Sarda in Nùgoro e comente formadore in sa Provìntzia de Aristanis. Como collàboro in su mensile sardu EJA.

Su sardu e is fueddadas suas: ita ndi pensat de s’impreu de una fueddada scéti comenti “língua de s’ísula”?

Sighi a ligi ‘“Cun sa LSC apamus fatu passos mannos a dae in antis”. Intervista a Gianluigi Stochino’

“Totu is chi tenint su poderi, su bilinguismu diaderus no ddu bolint”. Intervista a Amos Cardia

Pubblicau su 3/09/2011 a is 10:15 in Cultura, Ndi chistionaus impari, Senza categoria | 0 cummentus
Argumentus:

lingua sarda(IlMinuto) – Casteddu, 3 de su mesi de cabudanni – Cuartu atopu po “Ndi chistionaus impari”: sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni at intervistau a Amos Cardia, nàsciu in su 1975, intre is àteras cosas autori de su líburu “S’Italianu in Sardìnnia” e membruu de s’Acadèmia Campidanesa de sa Lìngua Sarda.

Amos Cardia e sa bàtalla po su sardu: si contat custa istòria? Comenti est nàscia e comenti est cambiada in is annus?

Sa batalla cumentzat a giòvunu, faci a bintixinc’annus, a intrus de mei e totu, cun su scuntròriu intru de una curtura coloniali, chi no mi portàt a nudda, e un’identidadi sarda totu de scuberri e de fai. Apu tentu sa sorti de nasci e cresci giai chistionendi in sardu, po cussu, tenendi giai sa lìngua, apu coitau a mi torrai a pigai su tempus e su prexu chi sa curtura coloniali mi iat fatu perdi. In is annus, su prus cambiamentu mannu de custa batalla est stètiu de no depi prus cumbati s’arratzismu coloniali, cumenti fiat a printzìpiu, ma s’arratzismu de una parti de Sardus contras a un’atra parti de Sardus e totu, de genti chi si creit prus de is atrus sceti ca est de unu logu e no de un’atru. Custa genti est pagu, est una minoria pitica, ma fait dannu meda ca ddus agatas in is logus de cumandu, e de inguni funt bonus a firmai totu sa cosa bella chi faint is atrus Sardus. Dda firmant sceti ca unu, giustamenti, no si bolit bendi a issus e no ddis bolit fai de tzeracu.

Est de pagu tempus fait sa presentada de su “DFC e fueddàriu Cabuderresu”: comenti bit propostas comenti custa?

Su Ditzionàriu Fondamentali de su Campidanesu e su Fueddàriu Cabuderresu no funt propostas, ma ainas, cosa fata (beni) e acabada, cosa chi fait a tocai cun is manus. Funt librus chi serbiant de diora e chi imoi teneus, un’aina in prus po fai binci su bilinguismu e duncas po fai bessiri bella e forti sa Sardìnnia. Sendi chi nci apu traballau deu puru, no seu sa persona giusta po podi fai un’aprètziu ma, torrendi a sa chistioni de innantis, ddus at finantziaus sa Provìntzia de Casteddu, una strutura innui, gràtzias a Deus, no ddoi est arratzismu contras a su Campidanesu.

Po Amos Cardia cali iat a depi essi sa política de impitai po su sardu?

Una polìtica linguìstica sèria, po fai diaderus su bilinguismu, e no po setzi genti a cadira e ddi preni is busciacas cun dinai pùbricu, depit tenni duas calidadis de fundòriu. Sa primu est de partiri de su chi sa sotziedadi giai tenit, est a nai is bariedadis Campidanesa e Logudoresa, de sinunca, chi pensaus de podi sartai custas bariedadis, feus su peus idealismu e ndi bessint strumìngius chi su Sardu, intamis de ddu fai stimai, ddu faint arrefudai. Sa segundu est chi fintzas sa mellus polìtica linguìstica bolit arrespetada cun s’esempru personali de is chi tenint arresponsabilidadi pùbrica, de sinunca su Sardu no at a bessiri mai una lìngua normali cumenti depit essi. Sighi a ligi ‘“Totu is chi tenint su poderi, su bilinguismu diaderus no ddu bolint”. Intervista a Amos Cardia’

“Su sardu devet èssere ‘limba de totus, limba pro totu”. Intervista a Diego Corràine

Pubblicau su 5/08/2011 a is 08:18 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

lingua sarda(IlMinuto) – Casteddu, 5 de su mesi de austu – Est lompiu a s’atóbiu númeru tres “Ndi chistionaus impari”: sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni intervistat a Diego Corraine, segretàriu de sa Soziedade pro sa Limba Sarda, membruu de s’Osservatoriu de la Limba Sarda, diretori de sa sotziedadi editoriali Papiros de Nùgoro e furriadori in sardu de sa Pimpa de Altan.

Diegu Corràine: membru de sa Cummissioni incarrigada de su Guvernu Sardu de aprontai una proposta de lìngua sarda de referèntzia (sa LSU e agoa sa LSC) si contat custa esperiéntzia?

Amus gherradu pro annos pro atuare s’art. 6 de sa Costitutzione italiana (Tutela de sas minorias linguìsticas) e in su 1999 amus tentu sa Lege 482 chi reconnoschet a su sardu (sa segunda limba de s’istadu italianu pro cantidade de pessones chi la faeddant) ufitzialidade in àmbitos e usos importantes comente su mundu de s’informatzione, s’iscola, s’amministratzione. Est su chi mutimus “normalizatzione” de una limba, diat èssere su de fàghere a manera chi siat de impreu “normale” in sa sotziedade. Est craru chi un’ufitzialidade bera e prena est mala a praticare si non b’at a su mancu una norma de iscritura unìvoca de sos documentos (istatutos, leges, carta de identidade, cartellones, publitzidade, inditos, etc.). Ca sa novidade a cunfrontu de su tempus coladu finas reghente est chi non cherimus sa limba petzi in literadura o pro faeddare cada die ebbia, ma in cada àmbitu e usu, commente limba normale, in sa sotziedade e in su territòriu. Pro fàghere totu custu e àteru b’at bisòngiu de una limba generale chi tèngiat règulas craras e seguras, costantes e coerentes. Est su chi mutimus “normativizatzione” de una limba, duncas s’òpera sièntifica de dare una “normativa” a sa limba de unu logu. Est sa chi cramamus limba de referèntzia. De su restu, sa limba iscrita de sos iscritores, in totu sos sèculos colados, s’acuartziaiat meda a custu. Perunu iscritore at iscritu mai cunforma a sa variedade locale/personale sua, ca teniat s’idea de tènnere unu pùblicu de letores cantu prus mannu possìbile: totu sos Sardos. Sa limba orale est un’àtera cosa, est giustu e bellu chi siat diferente dae logu in logu. Ma podet/devet andare de acordu cun una norma iscrita universale. Tando sa norma iscrita “mèdiat” sas diferèntzias de sa limba faeddada, ma no est “esclusiva”. Est craru chi non podet èssere una mèdia matemàtica. In perunu limba l’est. Sa Lsu est de su 2001 e sa Lsc de su 2006. Ambas sunt propostas de “normas” de referèntzia pro iscrìere in sardu in manera universale e ufitziale. Est, e est istadu, unu resurtadu istòricu pro totu sa limba sarda, ca, in fines, su pòpulu sardu s’at dadu règulas craras de referèntzia iscrita, chi li cunsentint un’impreu ufitziale e s’elaboratzione de terminologias addatas a sa modernidade in cale si siat setore de sa vida. Duncas, amus fatu su chi àteras limbas ant fatu, cando si cheriant ufitziales. So istadu cuntentu meda de àere leadu parte in custas cumissiones. Est istada un’esperièntzia chi diat infervorare a chie si siat. A pònnere sas bases firmas de sa limba iscrita ponet cuntentesa, sentidu de dinnidade e de istima pro sa limba e pro sa natzione sarda. Pro mene est unu praghere mannu, sende chi su cunfrontu, a bias, est istadu tostu e forte. Ma est naturale, in totu sas limbas e cumissiones chi si sunt interessadas de sa sorte de una limba. Sa cosa bella est chi sa prima proposta, sa Lsu, l’ant firmada totu sos membros de sa Cumissione incarrigada dae sos Assessores de tando, in antis Ballero a pustis Onida, e dae sas firmas autògrafas in su documentu originale. Si calicunu, a pustis, at cambiadu idea, custu no nche catzat balia peruna a su traballu fatu. Sa Lsc est istadu su frutu de unu cunfrontu in una sutacumissione linguìstica incarrigada dae su Presidente Soru in su 2005 de elaborare una proposta de norma de referèntzia iscrita pro su sardu e, pustis de custu cunfrontu, de una detzisione de sa Giunta Soru matessi. Duncas sa proposta Lsc est frutu de una detzisione polìtica (chi carchi membru de sa cumissione esseret istadu de acordu o nono) leada dae sa Giunta. Mèritu istòricu de su presidente Soru e de s’Assessore de sa cultura Elisabetta Pilia. Sa Lsc no est in alternativa a sas variedades locales (in pràtica prus de 300, una cada comuna de Sardigna) ma est cumplementare, in prus. Cadaunu est mere de faeddare su limbàgiu suo. Ma agiungo finas chi cadaunu “podet iscrìere” cunforma a sa variedade sua o ispirende·si a una variedade proposta dae sos iscritores de su tempus presente o coladu. In peruna limba, sa norma iscrita si ponet contra a sas variedades orales (“oe deo o bois”!), ma est un’integratzione, chi projetat sas variedades locales foras de sa bidda. Podimus nàrrere chi sa norma iscrita generale, comuna, balet pro cuncambiare messàgios “foras” de sas làcanas de bidda, sa norma orale/iscrita locale pro cumprire sa matessi finalidade “in intro” de sa bidda.

Ma ita bolit narri “mèdia”?

In cale si siat ocasione, cando faeddamus de “mesania” o “mèdia” tocat a istabilire semper cale sunt sos “estremos”. Si nono, comente faghimus a nàrrere chi una cosa est “in mesu”. Est comente cando naramus “est a manca” o “est a dereta”. “A manca de ite”? Totu est relativu a su puntu de referèntzia chi isseberamus. In contu de limba sarda, tocat a istabilire comente collocare sas diferèntzias chi si presentant in totu sos casos in ue, dae una base latina comuna, tenimus resurtados diferentes, dae logu in logu. Est crara finas una cosa: si sa limba est ogetiva sua, diferentes sunt sas ideas chi nde tenet cadaunu de nois, cunforma a su “puntu de vista” sugetivu suo. Si pro unu paragone, leamus sa base latina LUCE(M), tenimus comente resurtadu reale lu°e, luxi, luge, luke, lugi, luhe, lughe. No est lughe e luxi ebbia, comente calicunu diat chèrrere rapresentare, ca cheret bìdere una parte ebbia de “totu” sa limba. E tando comente podimus dispònnere custos resurtados reales? In ambas cumissiones su critèriu est istadu su de definire una lìnia evolutiva, moende pròpiu dae sa mesura-campione latina comuna LUCE(M). Duncas luke de Irgoli/Orosei est su resurtadu prus a curtzu a su latinu (su livellu 0, ponimus) e luxi su resurtadu prus a largu (su livellu 10, ponimus), su de Casteddu. Sena chi apat prus valore o de mancu su de èssere prus a curtzu o prus a largu. E tando in sutzessione volutiva podimus tènnere luke, lu°e, luhe, lughe, luge, lugi, luxi. Sos resurtados mèdios sunt lughe, luge. Su primu de s’àrea chi andat dae sa Sardigna de mesu a susu, su segundu tìpicu de sa Sardigna sud-orientale. Non tenimus unu resurtadu matematicamente mèdiu intre lughe, luge. Ambas cumissiones ant isseberadu lughe, comente resurtadu prus rapresentativu de sa limba sarda, cumplessivamente, ca mantenet s’oclusividade originària de su latinu. Gasi pro totu sos casos de evolutzione de sa -C- (pronùntziada K) de su latinu. Una cosa est crara: si no esseret isseberadu su resurtadu lughe, paghe, etc, s’alternativa podiat èssere luge, page, ma non luxi, paxi, o luke, pake, chi sunt una de sas estremidades. Un’àteru casu: resurtadu Lsc de su lat. FILIUM est istadu fìgiu, non sa variedade setentrionale fizu o sa meridionale fillu. Gasi etotu sas cumissiones ant preferidu comente resurtadu tìpicu limba (est beru o nono chi cando cherimus rapresentare sa singularidade de su sardu faeddamus de limba e non de lingua, sende chi lingua tèngiat su matessi valore e dinnidade) e iscola, ispina, e non lingua, scola, spina, etc. Ant fatu bene o ant fatu male? Semper chistione de puntos de vista. Est beru chi in custos casos s’issèberu est prus a curtzu a sas variedades setentrionales, ma in àteros casos est prus a curtzu a sas meridionales ( in Lsc, crèsia e non chexa, creja, chègia, cesa, l°esia, etc.; prus e non cius, pius; lavra e non lara, etc.). Cun carchi curretivu chi paret prus a curtzu a sas variedades de cabu de susu. Ma cando semus faeddende e faghende a manera chi su sardu siat limba ufitziale, la devimus agabbare cun sos localismos. Cadaunu faeddet e iscriat ecomment li paret, finas in sas variedades literàrias, a sa logudoresa, a sa nuoresa, a sa baroniesa, a sa casteddàrgia. Ma sa limba “bandera”, istandard, chi nos devet rapresentare comente Sardos est un’àtera cosa: sa Lsc, chi de su restu est isperimentale e si podet semper acontzare. Su chi chèrgio nàrrere est chi sa “mèdia” no est geogràfica ma evolutiva foneticamente e morfologicamente. Non podet andare bene pro una “bandera” linguìstica, un’istandard, una proposta tropu arcàica comente su limbàgiu de Orosei/Irgoli ne una tropu evòlvida comente su de Casteddu.

Ma sa norma Lsc balit fintzas po is atras lìnguas fueddadas in Sardigna?

Nono. Sa norma iscrita de sa Lsc balet pro su sardu ebbia, chi est sa limba natzionale de sos Sardos. Gadduresu, tataresu, aligheresu, tabarchinu, sunt limbas minoritàrias in intro de su territòriu de Sardigna, e in sos territòrios in ue sunt faeddadas tenent sos matessi deretos de su sardu. Ma si non tenent una norma iscrita de referèntzia, si la devent fàghere, finas cun s’agiudu de sa Ras e devent pretèndere chi siat ufitzializada dae sa Giunta regionale e est capitadu commentcun sa Lsc.

E su logudoresu e su campidanesu ita funt?

Sunt modellos literàrios non limbas reales. Sunt astratziones propostas dae sos iscritores in su tempus. Sunt s’espressione de modellos literàrios, cando non fiat de atualidade s’impreu ufitziale de su sardu. E non sunt mancu omogèneos in intro issoro. In su chi mutimus logudoresu, b’at chie iscriet fiore chie frore. Non b’at règula. Sunt resurtadu de un’atividade creativa chi fiat fundada a unu chirru in sa lìnia Tàtatri/Otierie a s’àteru in Casteddu. Logudoresu est agetivu de Logudoro, unu de sos giassos istòricos de Sardigna. No est una limba ma una modalidade espressiva, a iscrìere “a sa logudoresa”. Ma dae custu non podimus arribbare a nàrrere chi su mesu de Sardigna faeddat in “logudoresu”, comente chi s’orgolesu, su durgalesu, su garteddesu, s’oroteddesu, etc. “derivent, nascant” dae su logudoresu. Gasi etotu pro su chi mutint campidanesu, modernamente. Como chi sas leges nos autorizant a un’impreu ufitziale, s’utilidade de un’istandard est de una craresa assoluta. Ma si calicunu cheret sighire a iscrìere a sa logudoresa o a sa casteddàrgia o a sa baroniesa, etc. (o in variedades galu prus locales) est mere de lu fàghere. Custu non cuntrastat cun su bisòngiu/profetu de una limba istandard suoralocale, chi abbarrat firmu e “ineludìbile”, a la nàrrere cun unu faeddu modernu e cultu.

In annus meda de impìgniu po sa lìngua sarda at agatau strobus?

Caduanu de nois devet gherrare in su mundu in ue est, non podet idealizare o pretèndere chi totus siant de acordu. Semus in un’època istraordinària, finas cun sas cuntierras, sas gherras, sos cuntrastos, ma finas cun sa voluntade de unidade chi est binchende, semus aunidos in s’istima pro su sardu. Chie non tenet istima non gherrat, comente càpitat in cale si siat natzione chi est gherrende pro esistire. Finas pro fraigare sas cosas mègius, b’at pàrreres diferentes. Tando, a bi pessare bene, finas, su “istrobbu” chi naras tue est naturale In custos ùrtimos annos semus intro de unu “renaschimentu” beru de sa limba e de sa natzione sarda. Un’època particulare, in ue sa limba s’agatat in una cunditzione de debilesa manna, ma in ue però ischimus e connoschimus sos males e sos mèdios chi bi cherent pro sanare. Bidimus ite ant fatu àteras limbas pro aguantare e s’afortire. Tenimus leges in favore, ca amus gherradu pro las otènnere, e tenimus prus istrumentos linguìsticos e econòmicos. In sa debilesa, semus prus fortes. In prus, sa telemàtica e s’informàtica nos podent agiuare a fàghere mègius e prus in presse su chi àteras limbas ant fatu in tempus meda. E cheret fatu deretu, ca sa limba “non nos dat tempus”!

Po Diegu Corràine ita iat a depi fai su Guvernu de Sardigna po su sardu?

Bi cheret una lege de polìtica linguìstica chi aunat su mègius de sa Lege 26 e de sa 482, paris cun sos resurtados giurìdicos e pràticos oftentos dae àteras limbas, in intro de s’Istadu italianu e in foras. Ma, dae deretu, tocat a praticare sa limba semper e in totue, dae Casteddu a cada bidda, in manera ufitziale. Nos devimus “inghiriare” de limba in totue, cun sa cartellonìstica, sa publitzidade, sos inditos. Non devimus pèrdere peruna ocasione de “mustrare” su sardu. Sas Retes Sotziales sunt unu mèdiu de espansione poderosu pro sa limba sarda. Deo so animosu: su sardu s’at a afortire, macari b’apat galu carchi contràriu, finas in su mundu de sos istudiados. Ma sunt semper de mancu e sos chi semus in favore semper de prus. Finas ca nos semus abbigende chi est una de sas ùrtimas ocasiones pro afirmare, afortire, ufitzializare su sardu. Cadaunu devet fàghere sa parte sua. Ca nemos l’at a fàghere in parte nostra.

Sèmpiri fueddendi de lìngua sarda: progetus po su tempus benidori?

Chèrgio sighire, paris cun sos àteros amigos e giòvanos chi bi creent, a operare pro crèschere sa presèntzia de sa limba sarda in sa sotziedade e in su territòriu, cun rivistas, libros, mèdios de promotzione e impreu de su sardu, ràdiu e televisione, pro propònnere s’impreu de su sardu a entes, impresas, movimentos, assòtzios. Devimus isperimentare un’educatzione linguìstica chi non siat petzi iscolàstica ma sotziale, e una poliìtica linguìstica dae “bassu”, sena isetare chi si moat dae “artu”. Sa presèntzia in s’iscola de su sardu, finas a s’Universidade, est istratègica, però. Ca cunditzionat positivamente s’isvilupu de totu sa limba, in totue. Devimus imparare dae sa polìtica de immersione linguìstica de sos Catalanos, ma finas dae àteras esperìntzia, sena lassare de isperimentare finas solutziones “nostras”. Ma devimus gherrare dae deretu pro isfrutare totu sas possibilidades chi nos dant sas leges in vigore, sena isetare su “mègius”, chi però devimus chircare e fraigare. Su sardu devet èssere “limba de totus, limba pro totu” e “semper e in totue”. E at a bìnchere contra a totus sas fortzas contràrias.

S.P.

“Scritora e cantadora po sa natzioni mia”. Intervista a Paola Alcioni

Pubblicau su 23/07/2011 a is 13:00 in Cultura, Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

Paola Alcioni(IlMinuto) – Casteddu, 23 de su mesi de argiolas – Segundu apuntamentu po “Ndi chistionaus impari”, sa fentana noa de “IlMinuto” chi chistionat de sa língua sarda e de sa política linguística. Custa cida sa redatzioni intervistat a Paola Alcioni: scritora e cantadora a serbítziu de sa Sardìnnia

Paola Alcioni: un’intellettuali impinniada po sa lìngua sarda. Poita?

Po sa Natzioni mia. Poita cust’arrichesa manna – custa língua bia, aresti e chi no bàliat ordinagus, siat un’aina forti de libertadi. Creu cun firmesa chi sa genti, cun su médiu de sa língua sua, si potzat mellus incurai de “essi” issa etotu. Custu est de importu mannu, candu una natzioni (terra e genti) s’agatat in cadenas. Sentza de sa màscara de su “cumparri” italianus – chi si bolit cosiri cun agullas de fogu in cara, in carena e in s’ànima su programa de assimilatzioni chi seus sunfrendi de su stadu colonizadori – podeus piscai de s’arcivu ‘e sa memória, bivi e ponni in pràtica, is baloris de sa curtura nosta. E ddus podeus trasmiti ínnidus a su benidori, a fillus nostus. Sceti a pustis de custu trabballu de “ri-mebramento” de sei, si podit pentzai a ponni in raportu una calisisiat cultura cun is àteras, partendi de unu pranu de paridadi, e no de sudditàntzia. Sceti apustis de custu passàgiu seu arrennéscia a m’intendi bilíngui, sentz’e intendi unu scórriu in s’ànima.

Sighi a ligi ‘“Scritora e cantadora po sa natzioni mia”. Intervista a Paola Alcioni’

Un’intelletuali impinniau po sa língua sarda. Intervista a Ivo Murgia

Pubblicau su 16/07/2011 a is 09:44 in Ndi chistionaus impari | 0 cummentus
Argumentus:

Ivo Murgia(IlMinuto) – Casteddu, 16 de su mes’e argiolas – “Ndi chisionaus impari”. Est custu su títulu de sa rubrica noa de IlMinuto: una fibera de intervistas in sardu asuba de sa língua sarda chi cumentzat oi cun d-una ciaciarrada cun Ivo Murgia. Classi 1974,  Murgia fait parti de s’Acadèmia de su Sardu onlus e de su 2006  est redatori de unu blog totu in sardu.

Ivo Murgia: un’intelletuali impinniau po sa lìngua sarda. Candu est incumentzada sa batalla sua po sa defensa de su sardu?

Custa batalla mia est incumentzada unus dexi annus a oi, candu mi-ndi seu sapiu ca a mei e a is fedalis mius si boliant pesai chena de lìngua sarda e ca iat a essi stètiu unu dannu mannu. Sendi èssiri sardu, fillu de sardus e bivendi in Sardìnnia no ndi bolemu fai de mancu de custu scusòrgiu aici pretzisu, giai ca no seus chistionendi de una lìngua calisisiat, ma de sa lìngua de sa terra nosta, de is mannus nostus e de sa stòria nosta. Una lìngua no est sceti unu biaxi de fueddus postus impari po comunicai cun is àterus ma finas unu còdixi po depi intrai mellus in s’arrialidadi chi seus bivendi oi, po cumprendi prus beni totu is cosas de sa terra nosta est a nai, sa bisioni de su mundu chi is Sardus eus tentu in millanta annus de stòria e chi podeus biri in su manìgiu de sa lìngua. Po cussu puru deu impari a sa lìngua mi seu apassionau a totu sa cultura sarda, a sa mùsica, a su ballu, a sa poesia, a sa literadura e totu s’àteru. Sighi a ligi ‘Un’intelletuali impinniau po sa língua sarda. Intervista a Ivo Murgia’